Amiodarona prospect

Amiodarona prospect.

Indicatii terapeutice Profilaxia recidivelor: tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie in mediu spitalicesc sub monitorizare; AMIODARONA ARENA 200 mg, comprimate Clorhidrat de amiodarona.

Compozitie Un comprimat contine clorhidrat de amiodarona 200 mg si excipienti: lactoza monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal, polividona K 30, talc, stearat de magneziu. Grupa farmacoterapeutica: antiaritmice clasa III. Indicatii terapeutice Profilaxia recidivelor: - tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie in mediu spitalicesc sub monitorizare; - tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice si invalidante; - tahicardiilor supraventriculare documentate care necesita tratament, in caz de rezistenta sau contraindicatie a altor terapii. Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rarirea ritmului sau conversia fibrilatiei sau flutterului atrial. Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White. Poate fi utilizat in prezenta bolii coronariene si/sau in prezenta unei alterari a functiei ventriculului stang.

Contraindicatii Hipersensibilitate la iod, la amiodarona sau la oricare dintre excipientii produsului. Bradicardie sinusala cu bloc sinoatrial. Disfunctie de nod sinusal (ce determina bradicardie sinusala marcata). Tulburari de conducere de grad inalt (in lipsa unui pacemaker). Colaps cardiovascular, hipotensiune arteriala marcata. Disfunctii tiroidiene (prezente sau in antecedente). Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacina, dofetilida, anumite medicamente care determina torsade de varfuri. Sarcina (trimestrul II si III) si alaptare. Precautii Inaintea inceperii tratamentului trebuie efectuate electrocardiograma, dozarea TSH-ului (tireotrofinei) si kaliemiei. Scaderea frecventei cardiace poate fi chiar mai accentuata la bolnavii varstnici. Sub tratament cu amiodarona, apar modificari ECG: prelungirea intervalului QT reprezentat de prelungirea repolarizarii si eventual de aparitia undei U. Acestea sunt semne de impregnare medicamentoasa terapeutica si nu de toxicitate. Aparitia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, a unui bloc sinoatrial sau a unui bloc bifascicular necesita oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de gradul I necesita supraveghere atenta. Datorita continutului in iod, clorhidratul de amiodarona poate da rezultate false la anumite teste ale functiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilant al functiei tiroidiene este intotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodarona poate determina disfunctii tiroidiene (vezi pct. Reactii adverse) in special la pacienti cu antecedente personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomanda monitorizare atenta clinica si biologica inaintea inceperii tratamentului, in timpul tratamentului si cateva luni dupa intreruperea tratamentului. Daca se suspecteaza disfunctie tiroidiana se recomanda dozarea TSH. Deoarece medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacientii cu disfunctii electrolitice, in particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu trebuie corectat inainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodarona. Se recomanda pacientilor sa evite expunerea la soare sau sa foloseasca masuri de protectie in timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodarona. Dupa deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonara pot sa apara puseuri de hipotensiune arteriala la pacientii care au primit clorhidrat de amiodarona. Se recomanda supravegherea regulata a functiei hepatice (transaminaze) in timpul tratamentului; cresterea concentratiei plasmatice a enzimelor hepatice se observa frecvent la pacientii tratati cu clorhidrat de amiodarona si in cele mai multe cazuri este asimptomatica. Daca cresterea depaseste de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar trebuie intrerupta administrarea clorhidratului de amiodarona. Insuficienta hepatica a fost rar letala la pacientii tratati cu clorhidrat de amiodarona. Anestezie: inaintea unei interventii chirurgicale medicul anestezist trebuie informat daca pacientul se afla sub tratament cu clorhidrat de amiodarona. Asocierea anestezicelor generale sau locale in timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodarona creste riscul de aparitie a reactiilor adverse hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arteriala, scaderea debitului cardiac si tulburari de conducere). Cateva cazuri de detresa respiratorie acuta au fost observate imediat dupa o interventie chirurgicala la pacienti tratati cu clorhidrat de amiodarona. In consecinta este necesara supraveghere atenta in caz de ventilatie artificiala la acesti pacienti. Cresterea concentratiei plasmatice a flecainidei a fost observata in timpul administrarii concomitente cu clorhidrat de amiodarona. Doza de flecainida trebuie redusa corespunzator. Deoarece contine lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza, nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

Interactiuni Asocieri contraindicate: - anumite medicamente care determina torsade de varfuri (bepridil, difemanil, disopiramida, chinidinice, forme i.v. de eritromicina, sultoprida, vincamina): risc major de tulburari de ritm ventriculare, in special torsade de varfuri; - sotalol, dofetilida: risc major de tulburari de ritm ventriculare, in special torsade de varfuri; - sparfloxacina: risc de aparitie a torsadei de varfuri prin prelungirea intervalului QT (efect aditiv electrofiziologic). Asocieri nerecomandate: - anumite medicamente care pot determina torsade de varfuri (astemizol, halofantrina, pentamidina): risc major de tulburari de ritm ventriculare, in special torsade de varfuri; rste necesara supraveghere clinica si ECG; - laxative iritante: risc de aparitie a torsadei de varfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca si bradicardia si un interval QT lung preexistent); se va utiliza un laxativ din alta clasa ; - diltiazem injectabil: risc de bradicardie si de bloc atrio-ventricular; daca aceasta asociere este indispensabila, se va face sub supraveghere clinica si ECG continua; - beta-blocante (altele decat esmololul): posibilitate de aparitie a unor modificari ale automatismului si conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic compensator; este necesara supraveghere clinica si ECG. Asocieri care necesita precautii de utilizare: - anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): cresterea efectului anticoagulant si risc hemoragic; necesita control frecvent al INR si adaptarea dozei de anticoagulant in timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodarona si dupa oprirea lui; - ciclosporina: cresterea concentratiilor plasmatice de ciclosporina prin scaderea metabolizarii hepatice a acestora cu risc de nefrotoxicitate; sunt necesare scaderea dozei de ciclosporina, controlul functiei renale si determinarea concentratiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea dozelor in timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodarona si dupa oprirea lui; - diltiazem (oral): risc de bradicardie si de bloc atrio-ventricular in special la varstnici; se recomanda supraveghere clinica si ECG; - digitalice: scaderea automatismului (bradicardie excesiva) si tulburari de conducere atrioventriculare; pentru digoxina: poate creste digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului digoxinei; sunt necesare supraveghere clinica si ECG si controlarea concentratiei plasmatice a digoxinei; - esmolol: tulburari de contractilitate, automatism si conducere (prin suprimarea mecanismului simpatic compensator); se recomanda supraveghere clinica si ECG; - medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticoizi (gluco-, mineralocorticoizi), tetracosactid, amfotericina B administrata i.v.: risc de aparitie a torsadei de varfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca si bradicardia si un interval QT lung preexistent); este necesara prevenirea hipokaliemiei si, daca este necesar, corectarea ei si supravegherea intervalului QT; in caz de aparitie a torsadei de varfuri, nu se vor administra antiaritmice; - fenitoina: cresterea concentratiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales semne neurologice (prin scaderea metabolismului hepatic al fenitoinei); sunt necesare supraveghere clinica si scaderea dozei de fenitoina la aparitia semnelor de supradozaj.

Atentionari speciale Sarcina si alaptarea Studiile la animale nu au pus in evidenta un efect teratogen. In absenta efectului teratogen la animale, un efect malformativ la specia umana nu este de asteptat. Substantele responsabile de malformatii la specia umana nu s-au dovedit teratogene la animale in studii bine conduse la doua specii. In clinica nu exista pana in prezent date suficiente pentru a evalua un posibil efect malformativ al clorhidratului de amiodarona daca se administreaza in primul trimestru de sarcina. Tiroida fetala incepe sa fixeze iod incepand din a 14-a saptamana de amenoree; nici un efect asupra tiroidei fetale nu este de asteptat in caz de administrare anterior de aceasta data. O supraincarcare cu iod asociata cu utilizarea acestui produs dupa aceasta perioada poate determina hipotiroidie fetala, biologic sau clinic (gusa). In consecinta, nu se recomanda administrarea clorhidratului de amiodarona in trimestrul I iar in trimestrele II si III ale sarcinii este contraindicata. Clorhidratul de amiodarona traverseaza bariera feto-placentara si este excretat in lapte in cantitati mari. In consecinta, alaptarea este contraindicata in timpul tratamentului cu amiodarona. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Produsul poate influenta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, datorita tulburarilor vizuale. Doze si mod de administrare Doza recomandata pentru tratamentul de atac este de 3 comprimate Amiodarona ARENA 200 mg (600 mg clorhidrat de amiodarona) pe zi, timp de 8-15 zile. In anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi inceput si cu doze mai mari, 4-5 comprimate Amiodarona ARENA 200 mg (800-1000 mg clorhidrat de amiodarona) pe zi, sub supraveghere electrocardiografica. Doza recomandata pentru tratamentul de intretinere este de 1/2-2 comprimate Amiodarona ARENA 200 mg (100-400 mg clorhidrat de amiodarona) pe zi, in functie de raspunsul pacientului; se tatoneaza doza minima eficace. Rareori este necesara o doza de intretinere mai mare. Doza de intretinere trebuie revizuita periodic, mai ales cand aceasta depaseste 200 mg clorhidrat de amiodarona pe zi. Comprimatul poate fi divizat in doua parti egale. Reactii adverse Manifestari oculare La adultii tratati cu clorhidrat de amiodarona apar cvasiconstant microdepozite corneene si tulburari de vedere. Microdepozitele sunt reversibile la reducerea dozei sau intreruperea tratamentului. Prezenta unor microdepozite asimptomatice nu reprezinta un motiv pentru intreruperea administrarii clorhidratului de amiodarona sau reducerea dozelor. Unii pacienti au fotofobie, ochi uscati, perceptie de halou colorat. Au fost observate unele cazuri de neuropatie optica cu vedere neclara, scaderea acuitatii vizuale si edem papilar. Relatia cu clorhidratul de amiodarona nu a fost stabilita. De aceea se recomanda ca in lipsa unei alte etiologii manifeste sa se intrerupa tratamentul cu clorhidrat de amiodarona. Manifestari cutanate Clorhidratul de amiodarona determina fotosensibilizare. Este necesar sa se utilizeze creme fotoprotectoare sau sa se evite expunerea la soare. In timpul tratamentului pe termen lung poate sa apara o coloratie albastru-gri a zonelor de piele expuse la 4-9% din pacienti. Alte manifestari sunt rash, in general, putin specific si dermatita exfoliativa. Manifestari pulmonare Pot sa apara pneumopatie interstitiala sau alveolara difuza si bronsiolita obliteranta organizata. Aparitia dispneei de efort singura sau asociata cu o alterare a starii generale impune un control radiologic si, daca este cazul, oprirea tratamentului. Oprirea precoce a administrarii clorhidratului de amiodarona si instituirea corticoterapiei duce la disparitia tulburarilor. Semnele clinice dispar in 3-4 saptamani, iar cele radiologice in decurs de cateva luni. In caz contrar, evolutia poate fi catre fibroza pulmonara. Au fost raportate cateva cazuri de pleurezie (asociata, de obicei, cu pneumopatia interstitiala) si bronhospasm. De asemenea, au fost raportate cateva cazuri de detresa respiratorie acuta dupa sau in timpul unei interventii chirurgicale. Manifestari hepatice S-au raportat cazuri de hepatopatie care au fost diagnosticate prin cresterea nivelului transaminazelor serice. S-au raportat: - cresterea transaminazelor serice de 1,5-3 ori; pot regresa la intreruperea tratamentului sau spontan; se recomanda dozarea periodica a acestora; - rar poate sa apara hepatopatie acuta, cu evolutie uneori letala, care necesita intreruperea tratamentului; - in cursul tratamentelor prelungite poate sa apara hepatita cronica, cu histologie asemanatoare cu cea a hepatitei alcoolice. Discretia tabloului clinic si biologic justifica supravegherea regulata a functiei hepatice. O hipertransaminazemie, chiar moderata, care survine dupa mai mult de 6 luni de tratament sugereaza prezenta unei hepatopatii cronice. Modificarile clinice si biologice regreseaza de obicei, dupa oprirea tratamentului. Au fost raportate unele cazuri cu evolutie ireversibila. Manifestari neurologice - Neuropatie periferica senzitivo-motorie si/sau miopatie, in general, reversibile la intreruperea tratamentului. - Alte tulburari: tremor extrapiramidal, ataxie de tip cerebelos, exceptional hipertensiune intracraniana benigna, cosmaruri. Manifestari tiroidiene - Hipotiroidie - in forma clasica: crestere in greutate, apatie, somnolenta; cresterea franca a TSH semnaleaza diagnosticul. Intreruperea tratamentului duce la revenirea la starea de eutiroidie in 1-3 luni; oprirea nu este imperativa; daca indicatia de tratament o justifica, se poate continua administrarea clorhidratului de amiodarona in asociere cu o terapie substitutiva pe baza de ltiroxina, dozele stabilindu-se in functie de TSH. - Hipertiroidia - poate fi paucisimptomatica (usoara scadere ponderala, atenuarea eficacitatii medicamentelor antianginoase si antiaritmice) sau franca (scadere ponderala, aritmii recurente, angor pectoris, insuficienta cardiaca congestiva); diagnosticul este dat de cresterea T3 (triiodotironina) plasmatica, scaderea TSH, scaderea raspunsului TSH la TRH (tireostimulina). Tratamentul cu clorhidrat de amiodarona trebuie intrerupt. Datorita eliminarii lente a clorhidratului de amiodarona si a metabolitilor sai, pot persista nivele plasmatice mari de iod si alterari ale functiilor tiroidiene cateva saptamani sau chiar luni dupa oprirea administrarii clorhidratului de amiodarona. S-au raportat cateva cazuri severe, letale. Manifestari cardiovasculare Agravarea aritmiei, insuficienta cardiaca congestiva, bradicardie. Bradicardia raspunde de regula la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat rare cazuri de tulburari de conducere. Clorhidratul de amiodarona are un efect scazut proaritmic, care apare, de obicei, la anumite asocieri medicamentoase (cu alti agenti antiaritmici, digoxina) sau in caz de tulburari hidroelectrolitice. Diverse - tulburari gastro-intestinale: greata, varsaturi, disgeuzie, constipatie, anorexie; - impotenta, orhi-epididimita, insomnie, astenie, alopecie; - cazuri izolate sugerand reactii de hipersensibilitate: vasculita, afectare renala, trombocitopenie, anemie aplastica sau hemolitica.

<p><a href="{value}">Источник - {value}</a></p>

AMIODARONĂ, comprimate, 200 mg.

Compoziţie.

Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal, polividonă K 30, talc, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică.

Indicaţii terapeutice.

tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc sub monitorizare; tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice şi invalidante; tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă sau contraindicaţie a altor terapii.

Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rărirea ritmului sau conversia fibrilaţiei sau flutterului atrial.

Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.

Poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa unei alterări a funcţiei ventriculului stâng.

Atenţionări speciale.

Contraindicaţii.

Hipersensibilitate la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre excipienţii produsului. Bradicardie sinusală cu bloc sinoatrial.

Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată). Tulburări de conducere de grad înalt (în lipsa unui pacemaker). Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată. Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente).

Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacină, dofetilidă, anumite medicamente care determină torsade de vârfuri.

Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.

Precauţii.

Înaintea începerii tratamentului trebuie efectuate electrocardiograma, dozarea TSH-ului (tireotrofinei) şi kaliemiei.

Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici. Sub tratament cu amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea intervalului QT reprezentat de prelungirea repolarizării şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de impregnare medicamentoasă terapeutică şi nu de toxicitate.

Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, a unui bloc sinoatrial sau a unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de gradul I necesită supraveghere atentă.

Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite teste ale funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al funcţiei tiroidiene este întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina disfuncţii.

tiroidiene (vezi pct. Reacţii adverse) în special la pacienţi cu antecedente personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă monitorizare atentă clinică şi biologică înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi câteva luni după întreruperea tratamentului. Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă dozarea TSH.

Deoarece medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacienţii cu disfuncţii electrolitice, în particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu trebuie corectat înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.

Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.

După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară puseuri de hipotensiune arterială la pacienţii care au primit clorhidrat de amiodaronă.

Se recomandă supravegherea regulată a funcţiei hepatice (transaminaze) în timpul tratamentului; creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică. Dacă creşterea depăşeşte de trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar trebuie întreruptă administrarea clorhidratului de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar letală la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.

Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie informat dacă pacientul se află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor generale sau locale în timpul tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului cardiac şi tulburări de conducere).

Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie chirurgicală la pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă este necesară supraveghere atentă în caz de ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.

Creşterea concentraţiei plasmatice a flecainidei a fost observată în timpul administrării concomitente cu clorhidrat de amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător.

Interacţiuni.

anumite medicamente care determină torsade de vârfuri (bepridil, difemanil, disopiramidă, chinidinice, forme i.v. de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri; sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri; sparfloxacină: risc de apariţie a torsadei de vârfuri prin prelungirea intervalului QT (efect aditiv electrofiziologic).

Asocieri nerecomandate:

anumite medicamente care pot determina torsade de vârfuri (astemizol, halofantrină, pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri; rste necesară supraveghere clinică şi ECG; laxative iritante: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); se va utiliza un laxativ din altă clasă ; diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular; dacă această asociere este indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă; beta-blocante (altele decât esmololul): posibilitate de apariţie a unor modificări ale automatismului şi conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic compensator; este necesară supraveghere clinică şi ECG.

Asocieri care necesită precauţii de utilizare :

anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): creşterea efectului anticoagulant şi risc hemoragic; necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui; ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea metabolizării hepatice a acestora cu risc de nefrotoxicitate; sunt necesare scăderea dozei de ciclosporină, controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui; diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se recomandă supraveghere clinică şi ECG; digitalice: scăderea automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere atrio- ventriculare; pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului digoxinei; sunt necesare supraveghere clinică şi ECG şi controlarea concentraţiei plasmatice a digoxinei; esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (prin suprimarea mecanismului simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG; medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticoizi (gluco-, mineralocorticoizi), tetracosactid, amfotericină B administrată i.v.: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); este necesară prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei şi supravegherea intervalului QT; în caz de apariţie a torsadei de vârfuri, nu se vor administra antiaritmice; fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales semne neurologice (prin scăderea metabolismului hepatic al fenitoinei); sunt necesare supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.

Doze şi mod de administrare.

Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 3 comprimate Amiodaronă 200 mg (600 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, timp de 8-15 zile.

În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 4-5 comprimate Amiodaronă 200 mg (800-1000 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, sub supraveghere electrocardiografică.

Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de 1/2-2 comprimate Amiodaronă 200 mg (100-400 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului; se tatonează doza minimă eficace.

Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.

Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg clorhidrat de amiodaronă pe zi.

Supradozaj.

Studiile la animale au arătat că DL 50 a clorhidratului de amiodaronă este mai mare de 3000 mg/kg.

Au fost semnalate câteva cazuri de supradozaj al clorhidratului de amiodaronă când au fost administrate doze de 3-8 g. Nu au fost semnalate decese şi nici sechele permanente. Pot să apară bradicardie, tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri, afectare hepatică. Tratament.

Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea arterială a pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un P-simpatomimetic sau un stimulator cardiac. Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor, trebuie tratată cu un agent cu efect inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.

Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.

Reacţii adverse.

Manifestări oculare.

La adulţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă apar cvasiconstant microdepozite corneene şi tulburări de vedere. Microdepozitele sunt reversibile la reducerea dozei sau întreruperea tratamentului. Prezenţa unor microdepozite asimptomatice nu reprezintă un motiv pentru întreruperea administrării clorhidratului de amiodaronă sau reducerea dozelor. Unii pacienţi au fotofobie, ochi uscaţi, percepţie de halou colorat.

Au fost observate unele cazuri de neuropatie optică cu vedere neclară, scăderea acuităţii vizuale şi edem papilar. Relaţia cu clorhidratul de amiodaronă nu a fost stabilită. De aceea se recomandă ca în lipsa unei alte etiologii manifeste să se întrerupă tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.

Manifestări cutanate.

Clorhidratul de amiodaronă determină fotosensibilizare. Este necesar să se utilizeze creme fotoprotectoare sau să se evite expunerea la soare. In timpul tratamentului pe termen lung poate să apară o coloraţie albastru-gri a zonelor de piele expuse la 4-9% din pacienţi. Alte manifestări sunt rash, în general, puţin specific şi dermatită exfoliativă.

Pot să apară pneumopatie interstiţială sau alveolară difuză şi bronşiolită obliterantă organizată. Apariţia dispneei de efort singură sau asociată cu o alterare a stării generale impune un control radiologic şi, dacă este cazul, oprirea tratamentului. Oprirea precoce a administrării clorhidratului de amiodaronă şi instituirea corticoterapiei duce la dispariţia tulburărilor. Semnele clinice dispar în 3-4 săptămâni, iar cele radiologice în decurs de câteva luni. În caz contrar, evoluţia poate fi către fibroză pulmonară.

Au fost raportate câteva cazuri de pleurezie (asociată, de obicei, cu pneumopatia interstiţială) şi bronhospasm. De asemenea, au fost raportate câteva cazuri de detresă respiratorie acută după sau în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Manifestări hepatice.

S-au raportat cazuri de hepatopatie care au fost diagnosticate prin creşterea nivelului transaminazelor serice.

-creşterea transaminazelor serice de 1,5-3 ori; pot regresa la întreruperea tratamentului sau spontan; se recomandă dozarea periodică a acestora;

-rar poate să apară hepatopatie acută, cu evoluţie uneori letală, care necesită întreruperea tratamentului;

-în cursul tratamentelor prelungite poate să apară hepatită cronică, cu histologie asemănătoare cu cea a hepatitei alcoolice. Discreţia tabloului clinic şi biologic justifică supravegherea regulată a funcţiei hepatice. O hipertransaminazemie, chiar moderată, care survine după mai mult de 6 luni de tratament sugerează prezenţa unei hepatopatii cronice. Modificările clinice şi biologice regresează de obicei, după oprirea tratamentului. Au fost raportate unele cazuri cu evoluţie ireversibilă.

Manifestări neurologice.

-Neuropatie periferică senzitivo-motorie şi/sau miopatie, în general, reversibile la întreruperea tratamentului.

-Alte tulburări: tremor extrapiramidal, ataxie de tip cerebelos, excepţional hipertensiune intracraniană benignă, coşmaruri.

Manifestări tiroidiene.

Hipotiroidie – în forma clasică: creştere în greutate, apatie, somnolenţă; creşterea francă a TSH semnalează diagnosticul. Întreruperea tratamentului duce la revenirea la starea de eutiroidie în 1-3 luni ; oprirea nu este imperativă; dacă indicaţia de tratament o justifică, se poate continua administrarea clorhidratului de amiodaronă în asociere cu o terapie substitutivă pe bază de l- tiroxină, dozele stabilindu-se în funcţie de TSH.

Hipertiroidia – poate fi paucisimptomatică (uşoară scădere ponderală, atenuarea eficacităţii medicamentelor antianginoase şi antiaritmice) sau francă (scădere ponderală, aritmii recurente, angor pectoris, insuficienţă cardiacă congestivă); diagnosticul este dat de creşterea T3 (triiodotironina) plasmatică, scăderea TSH, scăderea răspunsului TSH la TRH (tireostimulină). Tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă trebuie întrerupt. Datorită eliminării lente a clorhidratului de amiodaronă şi a metaboliţilor săi, pot persista nivele plasmatice mari de iod şi alterări ale funcţiilor tiroidiene câteva săptămâni sau chiar luni după oprirea administrării clorhidratului de amiodaronă. S-au raportat câteva cazuri severe, letale. Manifestări cardiovasculare.

Agravarea aritmiei, insuficienţă cardiacă congestivă, bradicardie. Bradicardia răspunde de regulă la reducerea dozelor, dar poate necesita utilizarea unui pacemaker. S-au raportat rare cazuri de tulburări de conducere.

Clorhidratul de amiodaronă are un efect scăzut proaritmic, care apare, de obicei, la anumite asocieri medicamentoase (cu alţi agenţi antiaritmici, digoxină) sau în caz de tulburări hidroelectrolitice. Diverse.

tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, disgeuzie, constipaţie, anorexie; impotenţă, orhi-epididimită, insomnie, astenie, alopecie; cazuri izolate sugerând reacţii de hipersensibilitate: vasculită, afectare renală, trombocitopenie, anemie aplastică sau hemolitică.

Informatii suplimentare.

Păstrare.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi între 15-25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj.

Cutie cu un flacon a 30 comprimate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă.

S.C. Arena Group S.A.

Str. Ştefan Mihăileanu nr. 31, sector 2,

73101 Bucureşti, România.

Producător.

S.C. Arena Group S.A., România.

Data ultimei verificări a prospectului Noiembrie, 2005.