Amiodarona pret

amiodarona pret

Amiodaronă în ser.

Informații generale și recomandări.

Amiodarona este un agent antiaritmic din clasa a III-a, aprobat pentru tratamentul tahiaritmiilor ventriculare amenințătoare de viață 1;2 .

Medicamentul determină blocarea canalelor de potasiu din mușchiul cardiac, având ca efecte principale prelungirea repolarizării și încetinirea vitezei depolarizării sistolice. Deși se pare că prelungirea potentialului de acțiune se datorează micsorării efluxului de K+ prin blocarea canalelor specifice, amiodarona prezintă și alte mecanisme de acțiune: blochează semnificativ canalele inactivate de sodiu, exercită efecte slabe de blocare adrenergică precum și acțiune de blocare a canalelor de calciu 3 .

În SUA, Food and Drug Administration (FDA) a aprobat utilizarea amiodaronei în tahiaritmii supraventriculare și ventriculare refractare, însă unele studii arată că amiodarona poate fi utilă și în alte situații clinice (fibrilația atrială) 1;2;3 .

Antiaritmicul se poate administra oral sau intravenos. Timpul de înjumătățire este foarte lung, de câteva săptămâni (aproximativ 53 de zile). Metabolizarea este hepatică (elimarea renală este aproape neglijabilă) sub acțiunea enzimei CYP3A4 rezultând metabolițul activ N- desetilamiodarona (DEA), cu farmacocinetică și concentrații serice comparabile cu cele ale amiodaronei 1 .

Utilizarea medicamentului este limitată din cauza multiplelor efecte secundare. Cel mai frecvent întâlnite sunt disfuncțiile tiroidiene, apărute din cauza asemănării structurale cu hormonii tiroidieni; fibroza pulmonară și hepatotoxicitatea 3 . Pot apărea și: tulburări neurologice, gastointestinale, fotosensibilitate, slăbiciune musculară, tulburări de vedere. Asocierea amiodaronei cu alte medicamente trebuie facută cu atenție, întrucât interferențele medicamentoase pot avea efecte nedorite 1;3 . FDA a emis câteva comunicate legate de efectele interacțiunii amiodaronei cu unele medicamente (ledipasvir/sofosbuvir, simvastatin) 4;5 .

Din cauza toxicității potențiale trebuie să fie monitorizat nivelul seric al acestui medicament 2 .

Dozarea amiodaronei în ser este necesară pentru:

monitorizarea terapiei, în special când există și o altă medicație asociată cu care poate interacționa; evaluarea toxicității medicamentului; aprecierea compliantei pacientului 3;6 .

Pregătire pacien t.

Momentul ales pentru recoltare raportat față de ora administrării medicamentului, aparține medicului trimițător, în funcție de scopul urmărit. În majoritatea cazurilor, recoltarea se face imediat înaintea administrării următoarei doze (pre-doză) în perioada de „steady state” (stare de echilibru) în care rata de medicament ce pătrunde în organism este egală cu cea eliminată 1;2;6;7 .

Specimen recoltat – sânge venos 7 .

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant; nu se vor folosi vacutainere cu gel separator deoarece gelul poate absorbi medicamentul 7 .

Cantitate recoltată – cât permite vacuumul 7 .

Prelucrare necesară după recoltare – după formarea cheagului se separă serul prin centrifugare 7 .

Stabilitate probă – serul este stabil 7 zile la 2-8°C 7 .

Metod ă – cromatografie de lichide de înaltă performanță (HPLC) 7 .

Valori de referință.

Interpretarea rezultatelor.

T3 (Triiodotironina)

Denumire alternativa: T3.

Informaţii generale.

T3 este în principal responsabil de acţiunile hormonilor tiroidieni la nivelul diverselor organe ţintă.

Cea mai mare parte a hormonului T3 se formează extratiroidian, în special în ficat, prin deiodinarea enzimatică în poziţia 5′ a lui T4. Din acest motiv concentraţia serică de T3 reflectă mai mult starea funcţională a ţesuturilor periferice, decât performanţa secretorie a glandei tiroide. Reducerea conversiei T4 în T3 generează scăderea concentraţiei serice de T3. Conversia este diminuată de medicamente (propranolol, glucocorticoizi, amiodarona) sau în condiţiile unor afecţiuni non-tiroidiene severe (“sindromul de T3 scăzut”).

Ca şi T4, peste 99% din cantitatea de T3 este legată de proteinele transportoare, dar cu o afinitate de 10 ori mai mică. T3 este mai activ metabolic decat T4, dar efectul său este mai puţin prelungit 3;4 .

Recomandări pentru determinarea T3 – diagnosticul tireotoxicozei T3 (TSH supresat cu T4 normal) sau a cazurilor în care FT4 este normal în prezenţa semnelor de hipertiroidism; stabilirea prognosticului la pacienţii cu boala Basedow-Graves; evaluarea tireotoxicozei induse de amiodarona; evaluarea tireotoxicozei artificiale (indusă de Cytomel); monitorizarea terapiei de substituţie cu T4 1;3;5 .

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) 4 .

Specimen recoltat – sânge venos 4 .

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator 4 .

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C 4 .

Volum probă – minim 0.5 mL ser 4 .

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat 4 .

Stabilitate probă – 7 zile la 2-8°C; 1 lună la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi 4 .

Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA) 4 .

Valori de referinţă – sunt în funcţie de vârstă 4 :